Intre Dumnezeu si neamul meu publicitar
Luni, 02 Noiembrie 2015

adplayers. Iulian Toma

E greu sa incepi cu "Intre Dumnezeu si neamul meu" a Omului Petre Tutea. Cer ingaduinta celor care citesc pentru ca vreau doar sa atrag atentia ca publicitatea inseamna si altceva decat bani si reclamele care se vad. Am invatat acest lucru in 25 de ani de publicitate care au facut posibili tot atatia ani de stiri de ajutor pentru cei care au avut nevoie de ele. Publicitate nu inseamna doar calupuri si machete de publicitate ci sangele care face ca trupul media sa functioneze iar noi sa beneficiem de ceea ce el are mai bun. Informatia uneori vitala, ca cea de vineri noaptea incoace, dupa tragicul eveniment dintr-un club bucurestean.

Sambata, uniunea agentiilor de publicitate a propus trei zile de doliu national si in publicitate. Credeam ca voi citi cum conducatorii organizatiei incearca sa ajute, dupa cum o putea fiecare agentie, in durerea, plansul si sangele care curgea de la clubul mortii pana la spitale si morga IML. N-a fost sa fie asa. Am descoperit insa altceva. Ca unii oameni inca n-au aflat ca publicitatea este painea canalelor media si sangele prin care circula stirile. Fara publicitate, media nici n-ar fi fost. La fel si stirile in timp real cu zecile de morti si sutele de raniti in urma accidentului din clubul bucurestean.

Ce propunea Uniunea? O noua moarte. Moartea sangelui prin care circula stirile. Acest lucru il cereau de fapt prin moartea publicitatii timp de trei zile cei cativa neinspirati de rapiditatea evenimentelor in derulare. Nici alocarea integrala a acestor bugete de publicitate catre victimele tragicului omor din culpa, din vina incompetentelor administrative ale unor conducatori vremelnici, nu poate fi o solutie. La urma urmei cati ar fi aprobat initiativa publicitarilor? 10% - 20%. Sigur ca poti sa propui fiecarui client colaborator sa faca ceva cu bugetul. Insa de aici si pana la a-l obliga sa-i dai banii in alta parte, este ca si cum i-ai pune mana pe portofel sa-I scoti tu banii din buzunar in loc sa o faca el de buna voie.

Omul s-a nascut liber, dar se pare ca povestea celor care hotarasc mai binele altora dupa cei peste 50 de ani de comunism dinainte de ‘89 ne-a lasat sechele in curajul de a sti sa cerem voie. La 25 de ani dupa moartea comunismului inca mai hotaram binele altora fara sa ii intrebam daca vor si ei. Sa stii sa ceri ajutorul la vreme de nevoie a devenit o rusine pentru ca unii au rusinat modul in care cerem. Ne-a ramas mai la indemana sa fortam mana celui care ne-ar putea da ajutor. Cel mai adesea, ii cerem imperativ ce vrem noi si cat vrem noi. Prea putin ne pasa daca este si el de acord.

Atat cat am calcat pragul pragul parintilor mei, am invatat ca Dumnezeu vrea sa ajuti victimele si sa fii alaturi de oameni aflati in situatii limita. Exista si un "doar". Doar daca poti.  "De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere" spune o vorba din batrani. Am calcat pragul bisericii de zeci de ori mai putin decat pe cel al casei parintesti sau bunicilor, dar am invatat ca mai intai trebuie sa intrebi un om daca poate sa te ajute. Doar el decide daca si cum poate sa o faca. Nu poti sa-i bagi mana in buzunar.

Din estimarile adplayers, cheltuitorii de publicitate aloca zilnic intre 750 mii de euro si 1 Milion de euro. Asta intr-o zi normala in publicitate. Pentru ca exista si unele anormale. Sunt zile frumoase, cu soare, la mare, dar in care conturile sunt  goale. Din cei aproximati 300-320 milioane de euro cat reprezinta totalul cheltuielilor de publicitate pe an, aproximativ 200-210 milioane de euro sunt pe TV, 35-40 publicitate OOH (stradala si indoor), vreo 20 milioane de euro Internet. Nici nu vreau sa imi imaginez cat a mai ramas petru Radio si in Presa Scrisa Tiparita.

Chiar si daca gestul opririi publicitatii s-ar fi dus pana la capat, s-ar fi facut doar pe canalele pe care poti interveni 3 zile ( TV, radio, internet, presa scrisa). Este, totusi, greu de crezut ca poti sa opresti publicitatea in toate catunele din Romania. Chiar si asa, initiativa celor cativa oameni din uniunea publicitarilor ar fi fost tot un dezastru. Nici macar pe statiile centrale de televiziune nu poti sa opresti planificarea a zeci de campanii zilnice, uneori peste o suta. Doar sa le incarci in calculator iti ia o zi si jumatate. Masinaria programarii publicitatii nu o poti opri sau porni asa usor, cu atat mai putin cu un “shut down” sau “restart” la calculator.

Dar sa luam in calcul si scenariul ca s-ar fi oprit. Cu ce-i ajutam pe cei care nu mai sunt printre noi daca oprim 3 zile toata publicitatea din care alti oameni angajati ai canalul de comunicare traiesc si isi iau salarii uneori de mizerie? Cu ce ii mangaie pe cei care nu mai sunt printre noi ca facem alte victime in casa altora, atunci cand isi vor primi cu 15%-20% mai putini bani la salariu ca n-a avut statia publicitate 3 zile? Cu ce-i ajuta pe copii si pe familiile de acasa acest lucru?

Numai cine n-a lucrat la un ziar, la un post de radio sau o televiziune nu stie ca media traieste din publicitate. Practic, prin publicitate avem stiri si facem apel la  ajutorarea victimelor intr-un weekend in care toata lumea statea acasa ori in weekend. Acest lucru este mai important decat publicitatea pe o zi sau doua pe care o cerem clientilor de publicitate in alte conturi.

Daca publicitatea n-ar fi existat, nici media n-ar fi existat. la fel si sutele sau miile de mesaje de strangere a ajutoarelor de tot felul n-ar fi fost propagate. Cati oameni erau vineri seara la televizor si cati pe mobil sau la calculator nu stim. Ce stim este insa ca daca n-ar fi fost cele 300 de milioane de euro din publicitate, am fi auzit poate a doua zi de evenimentele care ne infatisau alti morti in fiecare minut. Sprijinul celor care s-au prezentat la locurile de munca din spitale fara sa fie convocati, acestia venind doar pentru ca au vazut stirile, poate ca n-ar fi existat. Publicitatea a facut ca  oamenii sa ceara ajutor 24h din 24, pe toate canalele media, tuturor celor care pot si vor sa le fie alaturi celor care au nevoie. Un milion sau doua nu mai folosesc la nimic la trei zile dupa stirile de vineri noaptea.

Ne place sau nu ne place, accidentele in care oamenii de langa noi merg mai devreme la Dumnezeu decat ne-am fi dorit noi sau ei sunt si vor fi la tot pasul. Media ne transmite intotdeauna cand si cum ii putem ajuta, dar nu ii putem pretinde sa puna mana pe portofelul publicitatii. Si nici sa ne dea banii de paine ai angajatilor. Durerea ne sfasie inima, plangem la capetele celor care nu mai sunt printre noi zile si nopti pana la groapa. .Cateodata nici noi nu mai gasim puterea sa ne intoarcem printre cei "vii".

Uneori plangem dupa cei dragi saptamani sau luni. Alteori simtim ca viata este prea scurta ca sa ne oprim din plans. Dar traim si suntem alaturi de cei care mai au inca nevoie de noi. Iar media face si ea cat poate, insa nu ii putem lua painea de la gura. Si ea trebuie sa traiasca sa isi implineasca menirea buna. Buna, pentru ca o vedem si pe cea rea, care stramba oameni. Dar ca si omul, si media este o creatie desavarsita doar prin om. Daca omul mai are de lucru la propria constructie, fireste ca si media este dupa cel care o face. 

Dumnezeu sa ii odihneasca pe cei care nu mai sunt printre noi! Sa ii intareasca pe cei care se afla astazi pe paturile spitalelor si sa ii readuca langa cei dragi. Sa le dea mana sigura chirurgilor care opereaza nedormiti de trei zile. Sa le dea putere celor care scriu sau vorbesc pe canalele media implorand ajutorul celor care il pot da, indiferent cat, dupa puteri. Si sa ne ajute pe toti sa ne trezim si sa schimbam ceva, astfel incat o asa tragedie sa fie ultima!

Mai mult in Editorial


PUBLICITATE:
 
обращайтесь teplostar.kiev.ua

узнать больше