TVR1 lanseaza maine Linia Verde
Luni, 02 Iulie 2007

(ccmaindig.ro, Irina Toma)

TVR1 lanseaza maine „Linia Verde”. Potrivit autorilor, emisiunea va fi prezentata de Dragos Bucurenci, Directorul Asociatiei „Salvati Delta – AC”, in fiecare marti , la ora 21:30, in lunile iulie – august. „Linia Verde” este o emisiune in format travelogue, realizata cu experti de mediu, autoritati si oameni simpli, si are ca subiect principal protectia mediului.

Producatorii spun ca personalitati publice isi dau intalnire la marginea Bucurestiului ca sa scoata din capitala obiecte personale ce dauneaza grav ecologiei. Obiectele vor fi depuse intr-o caruta pe care o va conduce Dragos Bucurenci.

Noua  emisiune de mediu a postului va intra in spatiul audiovizual pe 3 iulie 2007, de la ora 11:00, printr-un eveniment simbolic ce va avea loc la cca 10 km de Bucuresti, in comuna Jilava, la sectia de politie din strada Ungureni 4-6, judetul Ilfov, La eveniment vor mai fi prezenti Mihaela Radulescu, Liviu Mihaiu, Gianina Corondan, Radu Naum, Lucian Mandruta si Artanu de la Timpuri Noi.

„Linia Verde” este produsa de Sign Factor, producator pentru TVR al emisiunii „Patrula de Mediu”, in parteneriat cu Asociatia „Salvati Delta – AC” si sprijinita de Energy Holding.


PUBLICITATE: