Petrisor Obae - pe cont propriu cu paginademedia
Miercuri, 08 Octombrie 2008


(ccmaindig.ro, Iulian Toma)

 

Petrisor Obae a lansat luni, 6 octombrie, , un website care, potrivit propriilor declaratii, isi doreste sa aduca zilnic, in prim-plan informatii din media si tot ceea ce implica aceasta.

 

Obae a afirmat pentru ccmaindig ca paginademedia.ro vrea sa creeze un reflex ca oamenii interesati de media sa aiba la un click distanta informatii cum ar fi date despre tirajele sau audientele publicatiilor, investititii in publicitate rezultate in urma monitorizarilor de profil, dar si materiale care tin de industria de comunicare.

 

Deocamdata singurul autor al website-ului, fostul jurnalist de media de la Evenimentul Zilei promite in curand si opinii ale altor colaboratori, astazi de exemplu Alex Bala de la TV mania face o analiza a ziarelor de seara din lume.Potrivit initiatorului noului produs online, paginademedia.ro a inregistrat in prima zi 2.300 de vizitatori unici si este pregatit, pentru cei interesati de produs, sa vanda si bannere de publicitate online.

 

ccmaindig: Te-ai despartit de Evenimentul Zilei de curand, unde scriai pentru pagina de media. Ce faci acum?

Petrisor Obae: Asta fac si acum: scriu tot pentru pagina de media, insa pentru paginademedia.ro, website pe care l-am lansat, in urma cu 2 zile, si care in prima zi a inregistrat deja 2.300 vizitatori.

 

Este un hobby, sau principalul tau job? Cum ai numi noua ta intreprindere?

Petrisor Obae: Este cat se poate de simplu. Vreau sa creez un reflex pentru cei care, atunci cand sunt interesati de o informatie din domeniul media, fie ca este vorba de media, publicitate sau comunicare, sa intre pe paginademedia.ro . Aceasta este de fapt si obiectivul principal al site-ului. Sa creeze un reflex.

 

Vorbim de informatii de business, pentru ca subiecte de media se gasesc si in cotidiane generaliste.

Petrisor Obae: Nu este un site neaparat de business. Intradevar, publicul principal va fi cel interesat de industria comunicarii, dar nu numai. Site-ul va avea in timp rubrici care vor atrage si alte segmente de public din afara „core-target”-ului (tinta principala n.r). Ma refer, de exemplu, la o cronica de reclama care automat va atrage si alt public decat cel din industrie, o cronica Tv sau o analiza tv despre o emisiune sau un program, care vor avea si ele publicul lor diferit. Sunt informatii care vor atrage nu numai un public de business - imi propun ca paginademedia.ro sa fie un site de media cu tot ce implica ea.

 

In header-ul site-ului paginademedia este chiar poza ta. Este un produs in care va scrie mai mult Petrisor Obae, sau in exclusivitate Petrisor Obae?

Petrisor Obae: La inceput voi scrie doar eu, dar in timp voi avea si invitati. Iar asta se poate vedea chiar incepand de astazi cu o analiza a lui Alex Bala. Paginademedia o gazduiesc eu, insa in timp voi mai avea si opinii ale oamenilor care lucreaza in industrie. Poza mea este o legitimare a acestei pagini, pentru ca lumea ma cunoaste din scriitura de media din trecut.

 

Care va fi frecventa de aparitie a materialelor?

Petrisor Obae: Site-ul va fi actualizat zilnic. In fiecare zi voi avea informatie noua.

 

Newsletter?

Petrisor Obae: Deocamdata vor primi informatii doar cei care se aboneaza prin RSS. In timp voi vedea daca voi dezvolta si un newsletter, insa este devreme sa vorbim despre cum il voi ajusta pe parcurs. Deocamdata imi propun sa fie un site cu informatii utile, investitii in publicitate, tiraje, audiente. Am adaugat si linkuri directe catre paginile BRAT, care, cu un click, te duc in pagina cifrelor de difuzare ale unei publicatii.

 

Paginademedia este singurur proiect pentru care vei scrie, dupa despartirea de Evenimentul Zilei, sau vei scrie si in alte publicatii?

Petrisor Obae: In prezent este singurul proiect in care sunt implicat, si deocamdata vreau sa-l mai sustin inainte sa incep altceva.

 

Vei mai scrie si pentru o alta publicatie?

Petrisor Obae: Nu voi exclude alte colaborari, poate nu neaparat pe zona de media.

 

Sa inteleg ca ai in prezent si propuneri in acest?

Petrisor Obae: Discutii au fost intotdeauna.

 

Le putem deconspira?

Petrisor Obae: Deocamdata nu, pentru ca nu sunt inca discutii avansate.

 

Va atrage proiectul si publicitate online? Bannere in paginademedia.ro ?

Petrisor Obae: Am in plan acest lucru, si cu siguranta ca atunci cand cineva se va interesa de publicitate pe paginademedia.ro, nu va fi o problema sa introducem si bannere.

 

Ce obiective are proiectul? Vei trai din paginademedia?

Petrisor Obae: Am niste tinte pe care le vizez, dar deocamdata este prea devreme sa vorbim despre ele. Ideal ar fi sa traiesc numai din acest proiect, insa voi mai avea si altele, pe care cel putin deocamdata nu le pot deconspira.

 

ccmaindigBIO: Petrisor Obae (33 ani)

Unul din cei mai vechi jurnalisti de media si publicitate si castigator al Marelui Premiu „Tanarul Jurnalist al Anului” (2005) , organizat Freedom House, Petrisor Obae ( 33 ani) si-a inceput cariera ca Jurnalist pentru Radio Delta (93'94) si mai apoi Radio Romania Actualitati. A inceput sa scrie despre media in grupul Media Pro, ca reporter la agentia de presa Mediafax (1999-2002), perioada in care a facut parte si din prima echipa Media & Advertising, fluxul de stiri si mai apoi newsletter saptamanal al Mediafax.

 

Dupa o perioada in care a fost a fost redactor si mai apoi senior editor la AdMaker (2002-2003), Obae a scris in ultimii cinci ani pentru publicatiile din trustul Ringier. In perioada 2003-2006 a fost redactor Capital si Top 300 Capital, titluri pentru care a scris preponderent pe domeniile de media si advertising. Din 2006 a lucrat pentru Evenimentul Zilei, publicatie unde a fost seful departamentului de media al cotidianului.

 


PUBLICITATE: