Casa de Productie TVR anunta APOSTOLUL BOLOGA. Filmul este o adaptare a romanului Padurea Spanzuratilor de Liviu Rebreanu
Vineri, 09 Noiembrie 2018

 

Credit:

Filmul regizat de Dominic Dembinski are o distributie remarcabila si va putea fi vazut la Televiziunea Romana la finalul acestei luni si, pe marele ecran, in cadrul unor festivaluri de film.

adplayers.info

Casa de Productie TVR anunta premiera filmului APOSTOLUL BOLOGA, o adaptare a romanului „Padurea Spanzuratilor” de Liviu Rebreanu. Filmul regizat de Dominic Dembinski are o distributie remarcabila si va putea fi vazut la Televiziunea Romana la finalul acestei luni si, pe marele ecran, in cadrul unor festivaluri de film.

Dintr-un spatiu paradisiac, vazut ca o camera-casa ruinata, in jurul unei spanzuratori inflorite ca un cires japonez de primavara, Apostol Bologa ne povesteste drumul sau de la bezna la lumina invierii.

Amintirile lui devin filmul APOSTOLUL BOLOGA. Un sfant care (ne) povesteste, dincolo de moarte – sfintii si eroii, nu mor niciodata, nu-i asa? –, o aventura in care  cei de azi ne putem recunoaste, ne putem vedea spaimele si urma de curaj, depasindu-ne zona de confort istoric actual.

„Padurea spanzuratilor” al lui Liviu Rebreanu intr-o formula cinematografica inedita este propunerea Casei de Productie a TVR pentru spectatori si telespectatori, la 100 de ani de la prima conflagratie mondiala.

Apostol: Uneori privesc in sus si tavanul dispare, acoperisurile zboara ca un falfait de berze, pamantul se lumineaza  sub o Lumina de sus, vad lumea din zborul unui uliu flamand si ma rotesc in jurul crucii aurite de pe biserica noastra din Parva iar in sufletul meu curge, ca o ploaie, o fericire vesnica, fermecata... Simt in sufletul meu pe Dumnezeu, precum sufletul meu se simte in Dumnezeu!

Celebrul roman al literaturii romanesti este vazut de Dominic Dembinski ca un poem cinematografic. Calvarul personajului principal este imaginat ca o poveste a mantuirii pe care sufletul spanzuratului o parcurge. O poveste spusa de actori importanti ai cinematografiei romanesti: Razvan Vasilescu, Alexandru Repan, Cristi Iacob, Mihai Stanescu, Adrian Titieni, Ion Haiduc, Marius Bodochi, Bogdan Nechifor, Andreea Vasile, Demeter Andras, Meda Victor, Mihai Bica, Andrada Fuscas, Mircea Postelnicu, George Constantinescu si Albert Demeter.

„Diverse credinte ale lumii marturisesc faptul ca exista un timp scurt in care sufletul, desprins de trup, in drumul sau catre Vamile Judecatii celeste, are acces la locurile prin care a calatorit si la sensul faptuirilor sale dupa ce s-a dezlegat de lume”, ne spune Dominic Dembinski si continua: „Tanarul locotenent Apostol Bologa parcurge un drum initiatic in care, privindu-se in fosta viata, pricepe ca tarziu a putut deprinde rostul adevaratei iertari izbavitoare, doar prin trairea calvarului ce-l ocroteste, paradoxal, printr-o moarte martirica - un eveniment tragic ce-i curma viata, dar ii daruieste sensul ei.”

Povestea ofiterului roman prins in sangerosul razboi de acum o suta de ani il are in rolul principal pe Mihai Stanescu, un tanar actor care are deja in palmares atat filme romanesti si internationale, cat si colaborari cu Alexandru Tocilescu sau Horatiu Malaele pe scenele bucurestene. „Obtinerea rolului a insemnat pentru mine o mare provocare, sansa de a-mi verifica si depasi anumite limite. Proiectul a fost foarte greu, au fost doua saptamani de repetitii si patru de filmare, timp in care toate resursele intregii echipe au fost exploatate la maxim”, marturiseste Mihai.

Structurat ca un vis in vis in care lucrurile vazute sunt facute din lucruri nevazute, filmul are o abordare indrazneata si neconventionala nu doar a structurii romanului, ci si prin ineditul constructiei montajului - tip puzzle, calatoria sufletului in timp imaginata de regizor nefiind cronologica.

„APOSTOLUL BOLOGA aduna emotiile unui film de arta, are bugetul mai mic decat al unei productii independente si curajoase, cu o distributie de exceptie, o tema curajoasa si originala. Stiu ca drumul lui de-abia de acum incepe si nu poate fi decat frumos!”, declara Claudia Nedelcu Duca, producatorul filmului.

Imaginea filmului este semnata de Daniel Serbanica, montajul de Dragos Smarandescu, scenografie costume: Bristena de Sarmaari, scenografie decor: Raluca Chelaru, Matei Bucur Mihaescu semneaza muzica, iar Mihaela Constantinescu ilustratia muzicala. APOSTOLUL BOLOGA este o productie a Casei de Productie TVR dupa un scenariu semnat de Dominic Dembinski; producator delegat: Demeter Andras.

APOSTOLUL BOLOGA face parte din proiectele Casei de Productie TVR dedicate Centenarului Marii Uniri si va fi putea fi vizionat pe canalele Televiziunii Romane, dar si pe marele ecran, in cadrul unor festivaluri internationale.

Trailerul filmului poat fi urmarit pe :

Mai mult in M
edia, TV

 


PUBLICITATE: