Peste 350.000 euro si mai mult de 200 de elevi in Digitaliada de la Orange.
Luni, 19 Septembrie 2016

Avand ca tinta peste 200 de copii din clasele V-VIII si dascalii acestora, Fundatia Orange a investit pana in acest moment peste 350.000 de euro in proiectul pilot Digitaliada de invatare prin metode digitale in 10 scoli din mediul rural.

adplayers.info

Fundatia Orange a investit pana in acest moment peste 350.000 de euro in proiectul pilot Digitaliada de invatare prin metode digitale in 10 scoli din mediul rural.

Cu desfasurare pe intreaga durata a anului scolar 2016 – 2017, programul isi propune promovarea educatiei digitale la ciclul gimnazial si imbunatatirea, prin metode de lucru interactive si continut digital de tip „invatare prin joc”, a rezultatelor scolare ale elevilor.

„Calitatea rezultatelor depinde de calitatea educatiei. Speram ca metoda de „invatare pe baza jocurilor digitale” si a aplicatiilor sa deschida noi drumuri pentru elevi, sa le imbunatateasca rezultatele scolare si sa contribuim impreuna la dezvoltarea educatiei in anii urmatori”, a declarat Dana Deac, Presedinte al Fundatiei Orange.

Obiectiv: Peste 200 de elevi si Promovarea educatiei digitale

Promovarea educatiei digitale – invatarea bazata pe folosirea tehnologiei si a continutului digital printr-o serie de modele de bune practici implementate la clasele V-VIII pe parcursul intregului an scolar 2016-2017.

Concret, prin acest proiect-pilot se pun la dispozitia a 10 scoli selectate, echipamente electronice si IT pentru uzul elevilor si al profesorilor, training specializat pentru aplicarea metodologiilor si folosirea echipamentelor, dar si asistenta si consultanta de specialitate pe intreg parcursul proiectului.

De asemenea, proiectul urmareste motivarea profesorilor si a elevilor din toata tara sa creeze continut digital propriu, inovator, destinat folosirii la orele de clasa si incurajarea impartasirii acestui tip de experienta scolara prin intermediul unei platforme online cu continut educational deschis.

Intrebati cati elevi sunt implicati in proioect, reprezentantii Orage au declarat ca „in proiectul – pilot din cele 10 scoli, vor fi implicati toti elevii din clasele V – VIII, adica peste 200 de elevi la nivel national. De materialele incarcate pe platforma online insa vor putea beneficia toti elevii din Romania, toate cadrele didactice si orice alte persoane interesate de resurse digitale educationale”.

„Cele 10 scoli primesc un pachet complet pentru elevi si profesori: echipare tehnologica a unui laborator (tablete, videoproiector si laptop), continut educational digital si materiale suport pentru Matematica si TIC, un catalog online, formare dedicata pentru profesori in utilizarea materialelor digitale la clasa, dar si suport permanent” au mai adaugat reprezentantii Orange.

Oficialii proiectului au afirmat pentru adplayers ca Digitaliada se desfasoara cu sprijinul Directiei Generale de Invatamant Preuniversitar din cadrul Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Știintifice si pe care il implementam cu suportul a 4 ONG-uri: Asociatia Actori Europeni, Asociatia Cartea Daliei, Asociatia Societatea Online si Fundatia Noi Orizonturi.

Dascalii implicati cot la cot cu elevii

Proiectul se desfasoara pe doua paliere. Pe de o parte, proiectul implica profesorii de Matematica si de TIC din cele 10 scoli alese.  Acestia isi vor insusi cunostinte privind utilizarea de noi tehnologii si metode digitale de predare, vor relationa si vor face schimb de experienta cu profesori avand aceeasi preocupare pentru folosirea noilor tehnologii si a metodelor digitale de predare. Totodata ei vor beneficia de training si vor primi planuri de lectie si materiale educative digitale adaptate la lectiile curpinse in programa”.

Pe de alta parte, concursul national Digitaliada va implica profesorii din toate scolile din Romania care doresc sa impartaseasca materiale digitale dezvoltate de ei sau vor putea folosi la clasa materialele digitale dezvoltate de alti colegi si publicate pe platforma.

„In acest proiect, lucram cu specialisti in educatie care sunt implicati in toate etapele, se consulta cu profesorii din cele 10 scoli selectate si propun materiale didactice bazate pe utilizarea unor aplicatii digitale educative, de tipul “invatare prin joc”, care exemplifica concepte teoretice din cadrul materiei. Aceste aplicatii digitale, ce vor putea fi accesate pe tablete, sunt auxiliare materiei de baza (Matematica si TIC), venind in completarea acesteia si exemplificand intr-un mod interactiv conceptele teoretice”, adauga autorii.

Baza pe aplicatii si jocuri digitale

Potrvit autorilor proiectului, Digitaliada propune o metoda de educatie bazata pe aplicatii si jocuri digitale – „digital game-based learning (DGBL)”, menita sa completeze metodele clasice utilizate pana acum la clasa cu resurse educationale bazate pe tehnologie.

In cadrul unor ore de matematica si TIC se vor folosi jocuri video si aplicatii cu continut educational cu scopul de a incuraja o implicare mai mare a elevilor la clasa si de a le oferi acestora oportunitati de antrenare in invatarea interactiva si abilitatile necesare pentru societatea globalizata, tehnologica, a secolului 21. Jocurile digitale propuse in pilot sunt identificate in stransa legatura cu obiectivele de invatare din programa scolara. Ele sunt completate de aplicatii digitale pentru a oferi profesorilor si elevilor un cadru mai larg de folosire a echipamentelor digitale in timpul orelor.

Plecand de la continutul educational al jocurilor si aplicatiilor, profesorii vor primi exemple de planuri de lectie demonstrative pentru modul in care poate fi folosit continutul digital la clasa. In paralel, pentru TIC, elevii si profesorii vor beneficia de materiale pentru dezvoltarea competentelor digitale pentru tableta si PC dezvoltate de echipa ScratchED la Harvard Graduate School of Education si eliberat de sub licenta Creative Commons, dar si de experti educationali din Romania.

Toate  resursele digitale propuse in proiect vor fi disponibile gratuit publicului larg pe platforma online www.digitaliada.ro care-si propune sa devina un hub de continut educational digital.

Mai mult in CSR, ConturiResponsabilitate Sociala


PUBLICITATE:
 
читать далее topobzor.info

обращайтесь