Garanti Bank sustine modernizarea transportului feroviar cu un nou credit de peste 3 milioane euro acordat companiei Softronic
Joi, 25 Ianuarie 2018

Credit: Softronic
Cu o valoare de 14 milioane de lei, creditul este destinat finantarii Hyperion 3 - cel mai modern mijloc de transport feroviar din Romania, potrivit companiei

adplayers.info

Garanti Bank sustine modernizarea transportului feroviar cu un nou credit de peste 3 milioane euro acordat companiei Softronic. Cu o valoare de 14 milioane de lei imprumutul merge la singurul producator de trenuri electrice multiple si locomotive electrice din sud-estul Europei, pentru productia Hyperion 3 - cel mai modern mijloc de transport feroviar din Romania. Noul tren va fi lansat in a doua jumatate a anului 2018.

Potrivit reprezentantilor de relatii publice de la Oxygen PR ai proiectului, Hyperion este primul tren electric de multiple unitati din Romania si este recomandat pentru transportul Regio, Interregio sau Intercity. Hyperion 3 va fi al treilea model Hyperion, primul fiind lansat in 2014, cand Garanti Bank a acordat companiei Softronic un imprumut de 20 milioane de lei pentru productia acestuia.

"Suntem mandri sa ne unim inca o data fortele cu Softronic pentru fabricarea acestui tren de ultima generatie. Garanti Bank este un sustinator puternic al mediului de afaceri din Romania si al unor proiecte ambitioase si inovatoare, precum Hyperion 3, care contribuie la dezvoltarea durabila a economiei locale” a declarat Cagri Memisoglu, Director General Adjunct al Garanti Bank.

„Suntem foarte activi pe segmentul corporate, care este o linie de afaceri importanta pentru noi, in principal datorita succesului nostru in stabilirea relatiilor de lunga durata cu clientii nostri. Vom mentine aceeasi abordare si in continuare, reafirmandu-ne angajamentul pe termen lung fata de clientii nostri, atat in anul 2018, cat si in anii urmatori " a conchis managerul

Hyperion este alimentat de reteaua de 25 kVca si are patru motoare asincrone de 430 kW. Cand este franat, Hyperion recupereaza energia si ofera jumatate din consumul unui tren clasic cu locomotive si vagoane. Trenul poate atinge o viteza maxima de 160 km/h si include echipamente de cale ferata de ultima ora, produse de companii precum ABB, Knorr Bremse, Lucchini, Voight, Ultimate etc., recunoscute in industrie pentru performanta si calitatea produselor. Noul tren Hyperion 3 va aduce cateva actualizari noi care vor imbunatati semnificativ experienta calatorilor si vor asigura cea mai mare siguranta.

Garanti Bank Romania face parte din Grupul financiar-bancar Garanti Romania, care reuneste si Garanti Leasing (marca sub care functioneaza compania Motoractive IFN SA) si Garanti Credite de Consum (marca sub care functioneaza Ralfi IFN SA).

Garanti Bank este detinuta de catre Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua cea mai mare banca privata din Turcia. TGB este o banca universala cu servicii de top in toate segmentele de business. Banca deserveste peste 14,5 milioane de clienti in zonele corporate, comercial, intreprinderi mici si mijlocii, dar si retail, oferind servicii financiare integrate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este actionarul majoritar al TGB.

Garanti Bank Romania ofera o serie de produse si servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM si corporate, si este una dintre cele mai dinamice si inovatoare banci de pe piata locala.

Prezenta in Romania din 1998, banca a dezvoltat un portofoliu solid de clienti si si-a extins prezenta nationala prin sucursale si canale alternative, ajungand la o retea extinsa de bancomate inteligente care pot fi folosite de oricine, nu doar de clientii bancii, pentru tranzactii cu sau fara card.

Anul trecut, Garanti Bank a fost premiata de prestigioasa revista Global Finance pentru “Best Consumer Digital Bank in Romania”. Distinctia a fost acordata in cadrul evenimentului “2017 World’s Best Consumer Digital Banks” si este al zecelea premiu pe care Garanti Bank il primeste din partea Global Finance in ultimii noua ani.

 Mai mult in PR, Conturi, Banking


PUBLICITATE:
 
там www.nl.ua

еще по теме iwashka.com.ua

Этот популярный блог про направление Агротех .