1 Milion de euro pentru "Natie prin Educatie". Dana Razboiu spune de unde vine si unde merge proiectul.
Vineri, 23 Martie 2018

Dana Razboiu, Fondatoarea Asociatiei "Natie prin Educatie"

adplayers. Iulian Toma

In urma cu doi ani Natie prin Educatie nu exista. Era doar un vis al Danei Razboiu, pornit de la fiul ei Victor si o mana de oameni care au pus umarul la treaba sa o ajute. Acum proiectul a strans 1 milion de euro si o mana de oameni sufletisti care ajung in cele mai tari competitiii modiale. Proiectul Danei Razboiu a trecut de mult granitele Romaniei cu sprjinul celor care s-au alaturat unui proiect destul de rar dezvoltat intr-un domeniu din societatea romaneasca cum este educatia. 

Astazi, dupa doi ani, 
de fapt 24 si 25 martie, vor fi nu numai pline, dar si foarte incarcate de emotii si adrenalina. Cei 1400 de elevi, organizati in 92 de echipe, vor sustine, in cadrul competitiei de robotica „BRD FIRST Tech Challenge Romania”, la Sala Polivalenta din Bucuresti, doua zile de meciuri competitionale (vineri si sambata), iar duminica are loc marea finala. Cu aceasta ocazie vor fi premiate 4 dintre cele mai bune echipe, care vor fi desemnate sa participe la Campionatul Mondial de robotica din Detroit, SUA. 


adplayers: De unde vine conceptul Natie prin Educatie, cand si cum a aparut acesta?

Dana Razboiu: Conceptul „Natie prin Educatie” a pornit de la dorinta de a face ceva pentru educatia copiilor din Romania. De la nevoia de a avea un invatamant mai modern. De la nemultumirea mea ca in Romania nu exista si nu se pune accent pe educatia STEM (Science, Technology, Engineering and Math - Știinta, Tehnologie, Inginerie si Matematica). Și de la dorinta mea de a da ceva inapoi societatii. Asa a aparut, in urma cu aproximativ 2 ani, asociatia „Natie prin Educatie”.

adplayers. Care au fost cele mai importante proiecte / realizari ale platformei?

Dana Razboiu: Cele mai importante realizari s-au concretizat in concursul de robotica BRD FIRST Tech Challenge Romania, care este cel mai mare concurs de robotica pentru elevi, din Romania. Este un proiect la care tin foarte mult, care imi aduce foarte mari satisfactii si care ii ajuta pe copii nu numai sa construiasca roboti, ci si sa lucreze in echipa, sa isi formeze echipa ca un mic business, sa isi creeze o identitate vizuala, sa isi faca un plan.

Și, apoi, acest plan sa fie concretizat in programarea, constructia si manipularea acelui robot pe terenul de joc. Pentru ca acel robot, prin toate aceste etape, devine autonom, se misca singur si trebuie sa identifice imagini, sa miste obiecte si sa faca operatii de mare finete in aceste actiuni.  In , competitia ii ajuta pe copii sa integreze altfel cunostintele de informatica, matematica, fizica si sa treaca din zona teoretica in cea practica.

adplayers: De ce bugete sau alte forme de sprijin pentru a duce mai departe proiecte demarate sau aflate acum in pregatire?

Dana Razboiu: Proiectul a inceput de la pasiunea copilului meu, Victor, pentru tehnologie si pentru roboti. Am sponsorizat prima data echipa in care el era initial, singura din toata Romania, si care participa la concursurile de profil din strainatate, ajungand sa faca performanta. Ne-am gandit, daca tot putem sponsoriza o echipa, ce-ar fi daca am avea parteneri mai mari care sa ne ajute sa aducem acest concurs in Romania, sa il organizam si aici si sa le oferim copiilor din invatamantul de stat posibilitatea de a participa la o astfel de competitie cu ajutorul, bineinteles, al unor sponsori foarte mari. Pentru ca acest concurs este foarte costisitor.

Spre deosebire de o olimpiada, spre exemplu, unde esti tu cu o foaie de hartie si iti pui cunostintele pe hartia aceea, sa organizezi un concurs de robotica pentru 1200 de de copii presupune finantare mare. Suntem in al doilea an, iar bugetul pe cei doi ani este de un 1.000.000 de euro. Le multumim partenerilor care ne-au ajutat, avem foarte multi parteneri, trei principali si dupa aceea companii mai mici care ne sprijina si ele.

Practic, oricine vrea sa ajute liceul pe care l-a absolvit, vrea sa dea ceva inapoi liceului unde a invatat poate sa faca acest lucru. Orice suma este binevenita. O echipa ne costa in jur de 5000 de dolari pe an, cu tot ce inseamna kit-ul de baza pentru construirea robotului, drumurile la competitii in tara si in afara ei etc.

In , sunt din ce in ce mai multi copii care se inscriu, noi vrem sa crestem in fiecare an cu peste 30 de echipe noi, pana ce vom ajunge la 20% din invatamantul romanesc. Și abia atunci putem spune ca lasam o amprenta in invatamant. Anul acesta avem 90 de echipe, iar anul viitor vom avea inca 30 in si crestem in fiecare an. Sigur ca ne limiteaza pana la urma banii, pentru ca, dupa cum spuneam, nu este simplu nici de organizat competitia, nici de strans acesti bani.

adplayers. Cati copii / participanti au fost atrasi in proiectele derulate pana in prezent?

Dana Razboiu: Sunt 90 de echipe, fiecare avand intre 12-15 copii, mentorii lor. Avem si sute de voluntari care ne-au ajutat si carora le multumesc pentru ca se implica benevol, fara sa fie platiti. Ei sunt de obicei ingineri, studenti la Politehnica sau parinti care sunt pasionati de robotica. Chiar acum am lansat un apel catre parintii care vor sa vina voluntari, daca au cat de cat cunostinte tehnice, sa poata face asta.

Le mai multumesc si mentorilor care, de asemenea, sunt voluntari in acest proiect, nefiind platiti. Unii dintre ei, profesori de fizica sau de informatica, au preferat sa nu iasa la pensie ca sa ramana sa ajute, sa fie mentori in continuare copiilor de FTC. Pentru ca este un concurs la care copiii vin si muncesc fara sa traga profesorul de ei. Asta mi-au spus mentorii din tara. Este fantastic faptul ca elevii vin de bunavoie in weekend-uri si in timpul lor liber ca sa construiasca robotul, sa il imbunatateasca, sa il repare, pentru ca se mai strica… Și ei sunt cei care trag de profesori.

5. Care sunt obiectivele urmatoare si unde vreti sa ajungeti pe termen lung?

Dana Razboiu: Eu imi propun sa promovez cat pot de mult acest concurs, sa fie cunoscut in toate scolile din Romania, sa stie cat mai multa lume de el, sa strang o comunitate cat mai mare in jurul „Natie prin Educatie”. Avem un site pe care oricine poate intra, https://natieprineducatie.ro/, pagina mea Instagram este la dispozitia tuturor celor care vor sa imi scrie. Oricine e interesat sa ajute sau sa participe poate sa imi scrie direct si ii voi raspunde. Fiind si eu parinte imi dau seama ca si parintii sunt foarte fericiti ca isi pot trimite copiii la robotica pentru ca asta inseamna mai putin timp petrecut in fata calculatorului, la jocuri, sau la mall. E mult mai bine sa stai intr-un club la scoala si sa faci ceva impreuna cu alti copii inteligenti cu care impartasesti aceeasi pasiune.

Legat de obiective, trebuie sa mai fac o precizare. Asociatia „Natie prin Educatie” trimite primele 4 echipe castigatoare ale competitiei din Romania, la concursul din Detroit, in Statele Unite ale Americii, la sfarsit de aprilie.

E o ocazie fantastica pentru copii, pentru ca acolo vin companii foarte mari din domeniul tehnologiei si au standuri la aceasta finala – ca Boeing, NASA etc.  In SUA, acest concurs FTC este atat de renumit si de popular, incat scolile au mai mult de o echipa care participa, au chiar cate doua, trei sau patru pe fiecare scoala. Adica este o competitie inclusiv la acest nivel.

Parintii sunt foarte implicati, ajuta copiii, se ofera mentori, vin si fac munca de voluntariat cu copiii lor. In Israel - ca sa dau mai multe exemple de ce inseamna competitia in lume - guvernul, prin Ministerul Educatiei este organizatorul acestei competitii, asigura fondurile pentru robotica. In Rusia, stiu, de asemenea, ca este o competitie foarte importanta. Victor, fiul meu, a vrut neaparat sa participe anul acesta in Rusia pentru ca mi-a spus ca rusii fac roboti foarte buni. Deci nivelul competitiei este foarte ridicat aici.

Iata de ce obiectivul meu principal este sa mediatizez acest concurs, sa stie cat mai multa lume de el, sa afle parintii ca isi pot trimite copiii la robotica in scoli si prin scoli, sa stie si unitatile de invatamant, sa afle profesorii, mai ales daca stiu ca au copii interesati si ca pot forma o echipa sa se inscrie in concurs.

Noi ii ajutam, le dam kituri, le dam imprimanta 3D pentru piesele suplimentare etc. Interesul nostru este sa avem cat mai multi copii care sa beneficieze de o educatie altfel. De asemenea, le oferim posibilitatea sa testeze cat mai mult, sa afle ce le place sa faca. Ei pot deveni viitorii ingineri, inventatori, lideri din societatea noastra.      

Mai mult in Responsabilitate Sociala, CSR


PUBLICITATE: