Tempo sau Mercury, "Cea mai mare agentie de publicitate independenta"?
Miercuri, 31 Ianuarie 2007
Tempo sau Mercury, Cea mai mare agentie de publicitate independenta?

(ccmaindig.ro, Iulian Toma, [email protected])

În notele pentru editori din doua comunicate de presa, trimise saptamâna trecuta, Mercury Promotions si Tempo Advertising doua dintre agentiile de publicitate independente care ruleaza, anual, bugete de milioane de euro îsi revendica, fiecare, pozitionarea de “cea mai mare agentie de publicitate independenta”.

Mercury: “Cea mai mare agentie independenta, neafiliata, din Romania din punctul de vedere al cifrei de afaceri realizate în 2005”

Tempo sau Mercury, Cea mai mare agentie de publicitate independenta?Mercury Promotions se pozitioneaza, în nota pentru editori, drept “cea mai mare agentie independenta din România” si printre primele 10 agentii de publicitate de pe piata româneasca de profil.

Radu Miu (foto), General Manager la Mercury motiveaza, pentru ccmaindig, pozitionarea companiei: "Mercury Promotions este cea mai mare agentie independenta, neafiliata, din Romania din punctul de vedere al cifrei de afaceri realizate în 2005", afirma seful agentiei, vorbind despre cifra de afaceri comunicata public anul trecut, pentru 2005, de Ministerul Finantelor.

Oficialii Mercury Promotions mai sustin ca agentia a ajuns, în 2006, la o cifra de afaceri de peste 12 Milioane de euro.

Tempo: „Cea mai mare agentie independenta de publicitate, din toate perspectivele pe care acest studiu (AdMarket n.r.) le masoara”

Tempo sau Mercury, Cea mai mare agentie de publicitate independenta?Si Tempo Advertising, este în notele pentru editori, „cea mai mare agentie de publicitate independenta, 100% româneasca”.

Invitata sa argumenteze pozitionarea, compania condusa de Dragos Grigoriu (foto), explica prin vocea Elizei Rogalski, PR Director al agentiei: “Pozitionarea, cum stim, nu este "ce vrem noi" ci "ce crede consumatorul". E valabil si în publicitate”, spune ea.

“Pozitionarea noastra nu este ceva inventat, ci este bazata pe studiile de perceptie AdMarket, care arata an de an acest lucru: ca suntem cea mai mare agentie independenta de publicitate, din toate perspectivele pe care acest studiu le masoara”, continua sefa de relatii publice, fara sa detalieze rezultatele studiului, dar subliniind ca acesta este unul public si ca afirmatiile pot fi verificate.

“Nu ne-am asumat noi aceasta pozitie si nici nu ne-am propus sa fim "cei mai"...ceva”, sustine Eliza Rogalski. “Este însa ceea ce piata spune despre noi si este un adevar care nu a fost niciodata contrazis de practicile noastre de business”, precizeaza sefa departamentului de comunicare.

Mercury sau Tempo?

Si totusi cine are dreptate? “Cea mai mare agentie de publicitate independenta” condusa de Radu Miu, general managerul de la Mercury Promotions, sau “Cea mai mare agentie de publicitate independenta, 100% româneasca” condusa de Dragos Grigoriu, seful Tempo Advertising?

Sa dam dreptate pozitiei argumentate de “cifra de afaceri pe 2005” sau celei sprijinite de „toate perspectivele” masurate de AdMarket, studiul privind perceptia agentiilor de publicitate în ochii clientilor de publicitate? Ce companie este îndreptatita sa fie recunoscuta drept „cea mai mare agentie de publicitate independenta”?

Este evident ca atât Tempo, cât si Mercury, îsi întemeiaza diferit motivele pentru care, în viziunea fiecareia, este „cea mai mare”. Daca ambele argumente invocate pot fi acceptate, atunci cheia rezolvarii pozitionarii s-ar putea transfera spre cifra de afaceri - folosita de Mercury, versus perceptia clientilor - invocata de Tempo, din studiul AdMarket.

Asadar: Oglinda, oglinjoara, cine are dreptul la “Cea mai mare agentie de publicitate independenta” din tara?

ccmaindigFile

Mercury Promotions

Înfiintata în 1993 Mercury Promotions este, conform reprezentantilor sai, o agentie full service ce desfasoara, logistic, proiecte de comunicare la nivel national (Caravana Maggi, festivaluri, proiecte de merchandising, programe de sampling si door-to-door selling) dar si proiecte de publicitate conventionala: branding, creatie de identitate vizuala campanii TV si radio, consultanta de marketing.

Responsabilii de comunicare ai companiei, sustin ca agentia are 140 de angajati si lucreaza pentru clienti cum sunt Coca-Cola, Metro, Nestle, Peugeot, Romtelecom, Sony Ericsson, Ursus Breweries, Western Union, etc.

Tempo Advertising

Tempo Advertising este o agentie de publicitate full-service (publicitate integrata, toate serviciile n.r.) înfiintata în 1996.

Conform reprezentantilor companiei, Tempo detine, în portofoliu, clienti printre care se numara: Autorom, Autoklass, Agricola Bacau, Argus, Atlas Corporation, Boom TV, Baneasa Investments, Best Foods, DANONE, European Food, Ficosota Syntez, Howard Johnson, Heidi, Franke Romania, Interamerican, Lukoil, Mira Telecom, New Kopel Six’t, Orangina, ORANGE Romania, PLUS Discount Romania, Realitatea TV, Romcanada, South Pacific, Royal Brinkers, Scandic Distilleries, Tuborg Romania, The Money Channel, Ziua.


PUBLICITATE:
 
coleman extreme cooler

https://unc-mps.com.ua

Squirting