Starlink Group tinteste 9 Mil EUR
Miercuri, 04 Iulie 2007

(ccmaindig.ro, Iulian Toma)

Cand s-a mutat impreuna cu Leo Burnett si Starcom in sediul care adapostea intreg grupul Leo Burnett, Starlink avea 13 oameni la sfarsitul lui 2005. Afacerea se ridica in acel an in jur cifrei de 2,6 Mil. EUR, dupa cum a declarat pentru ccmaindig, Marcel Straut, Managing Partner atunci al agentiei de media, devenit acum partener al Starlink Group.

25% din oamenii Leo Burnett Group

Cu cei 60 de oameni pe care ii are acum, ponderea Starlink Group in cei peste 230 de oameni cat are acum pe resurse umane Leo Burnet Group – umbrela mai mare din care face parte, este de aproximativ 25%.

Entitatea care la sfarsitul anului trecut inregistra o dublare a afacerii la 5,6 Mil. EUR, Starlink este acum un grup din care fac parte astazi 3 companii. „Din Starlink Group fac parte Starlink Media (servicii de media) – compania mama, Starlink Creative Services (servicii de creatie, brand communication) si Starlink Creative Production – productie”, a declarat pentru ccmaindig, Marcel Straut. „Chiar daca avem serviciile asigurate de cele 3 companii, o sa mai urmeze probabil Starlink PR, Starlink BTL”.

In jur de 9 Mil. EUR

“In jur de 60% din afacerea grupului este data de serviciile de media, cealalta parte insemnand celelalte servicii”, spune partenerul Starlink.

In termeni de business, pe primele sase luni ale lui 2007, Straut estimeaza in jur de peste 4 Milioane EUR. Pana la sfarsitul anului, avand in vedere o crestere a volumelor pe a doua parte a anului in curs, executivul crede ca Starlink Group va atinge in jur de 9 Milioane.

Straut crede ca Starlink Group este undeva de aproximativ 20-25% din afacerea intregului grup fondat de Ioana si Stefan Iordache, din care face parte, in conditiile in care grupul mai mare de marketing si comunicare Leo Burnett Romania estimeaza pana la sfarsitul anului in jur de 50 Mil. EUR.

Printre cei mai mari clienti pentru care a lucrat de la inceputul anului se numara Autoitalia, Bere Mures, Lemarco, Agroli si Brenac.

“Pe Autoitalia l-am castigat mai intai pe partea de media, si usor usor i-am castigat increderea si pe creatie si BTL – mai toate zonele principale de servicii de comunicare”, adauga Marcel Straut. „Apoi Brenacul – pe partea de media, creatie. PR-ul este la The Practice tot din grupul Leo Burnett”.

Pe langa cei de mai sus, Starlink Group lucreaza pentru Anchor Group, Abbott Laboratoires, Asociatia pentru Implementarea Democratiei, BiofarmBursa de Valori Bucuresti, Cris - Tim, CitiFinancial, Chronotime, Dom Perignon, Dura Lube, EuroExpo, Expo Top Construct, First One Communication, Fuchs, Hennessy, Metropolis Residence, MedLife, Ministerul Administratiei si Internelor, Neopeninsula Residence, Oxford Gardens, Storck, Unicoms, Yves Rocher etc.


PUBLICITATE: