De la comis-voiajor la fondatorul imperiului McDonald s. Povestea, pe ecrane.
Luni, 30 Ianuarie 2017

adplayers. info

Povestea imperiului McDonald’s a ajuns subiect de film. „Fondatorul”, o drama despre nonconformistul antreprenor american Ray Kroc – un agent de vanzari din Illinois, este povestea adevarata a transformarii McDonald’s-ului dintr-un mic stand cu hamburgeri, in 1954, intr-un imperiu global cu peste 35,000 de locatii in jurul lumii. Filmul „The Founder / Fondatorul” este distribuit de Forum Film Romania si este deja pe ecrane din acest weekend, anunta responsabilii de comunicare ai agentiei de relatii publice RAN Events.

De la un comis-voiajor la "Fondatorul" imperiului McDonald's

Pentru producatorul Don Handfield, filmul „Fondatorul” a inceput cu o melodie. In anul 2004, cand asculta indiferent „Boom, Like That” – un single de pe proaspat lansatul album solo al lui Mark Knopfler de la formatia Dire Straits, producatorul, care este partener cu actorul si producatorul Jeremy Renner la The Combine, compania lor de productie din Los Angeles – a fost intrigat instantaneu. Versurile cantecului – reflectii ale lui Knopfler dupa ce a citit autobiografia lui Ray Kroc – detaliaza cum comis-voiajorul din Illinois i-a vizitat prima data pe fratii McDonald in San Bernardino, propunandu-le ideea de a-si franciza restaurantul.

Avand acest concept de film in minte, Handfield si partenerul sau Jeremy Renner l-au cooptat in proiect pe veteranul producator Aaron Ryder, co-presedinte al departamentului de productie de la FilmNation Entertainment, care a fost cucerit pe loc de idee. „Este exact tipul de filme pe care il facem noi”, spune Aaron Ryder, co-presedinte al departamentului de productie de la FilmNation Entertainment,  despre compania de productie si distributie cu sediul in New York.

„Este un film despre America si capitalism. Despre urmarirea unui tel si erodarea integritatii, precum si despre hotararea de a reusi. Este o poveste care simbolizeaza visul American: ca poti avea succes in ciuda tuturor obstacolelor, doar prin forta pura a vointei.





McDonald’s in 1954

Povestea adevarata a lui Ray Kroc incepe in anul 1954, vremuri in care americanii trec printr-un boom post-razboi. In Illinois, omul de afaceri incearca sa-si castige existenta drept comis-voiajor pentru firma Prince Castle Sales, al carei produs principal este Multimixerul, o masina de preparat milkshake-uri din popularele restaurante drive-in de care s-au bucurat americanii in perioada de dupa razboi.

Cand Ray aude ca unul dintre aceste restaurante, localizat departe in vest, in San Bernardino, California, a comandat 6 astfel de Multimixere, devine brusc interesat. Ce restaurant ar avea nevoie sa prepare 30 de milkshake-uri in acelasi timp? Astfel ca porneste spre California, unde ii cunoaste pe Mac si Dick McDonald, care conduceau o afacere de succes – un stand de burgeri care le purta numele. Sistemul lor a eficientizat prepararea produselor din meniul limitat de burgeri, cartofi prajiti, shake-uri si sucuri, intr-o perioada foarte dinamica, de dupa razboi, in care oamenii erau presati de timp si cereau viteza.

Impresionat de sistemul rapid de preparare a mancarii de la standul cu hamburgeri din San Bernardino, dar si de multimea pe care o atragea, Kroc a intrezarit imediat un imens potential de francizare. Treptat, el gaseste modalitatea de a ajunge intr-o pozitie in care sa poata obtine compania de la fratii McDonald, creand un imperiu de miliarde de dolari si imperiul McDonald’s.„Fondatorul” este regizat de John Lee Hancock („Saving Mr. Banks”, „The Blind Side“”) si este bazat pe un scenariu original al lui Robert Siegel („The Wrestler”).

Forum Film Romania s-a infiintat in anul 2010 si a preluat distributia in cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. In afara de Romania, companiile Forum Film coordoneaza distributia peliculelor Disney si in Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia si Israel. In Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost inceputa in urma cu aproape 50 de ani. Pe langa Disney, in ultimii ani compania distribuie si titluri ale studiourilor MGM, Lionsgate, Weinstein, FilmNation si alti independenti. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pietei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe si distributia de filme.

Mai mult despre RAN Events

Mai mult in Business, Eveniment


PUBLICITATE: