Cu 150.000 EUR fara media, ICEE Fest aduce greii miliardelor de euro investite in comunicare
Marti, 04 Iunie 2013
 ( adplayers, Iulian Toma) Cu 150.000 EUR fara media, ICEE Fest aduce timp de doua zile la Bucuresti greii miliardelor de euro investiti in comunicare din aproape toate grupurile de profil din lume. Este un calcul simplu pe care adplayers il face in baza valorii pietelor din care vin specialistii invitatii de ICEEFest.

O mica observatie venita de la Dragos Stanca, managerul Thinkdigital, organizatorul evenimentului, nu poate decat sa confirme estimarile adplayers. „Evident, vorbim de alte bugete”, spune Stanca. „Sunt doar virale pentru care, afara, se cheltuieste o jumatate de milion de euro. Cei care vin reprezinta practic direct sau nu aproape toate grupurile mondiale de comunicare”.

Daca pana de curand se chema RoNewMedia, evenimentul de comunicare si-a extins tinta de la Romania la Europa Centrala si de Est, dar si catre toate domeniile comunicarii. ICEEFest vrea „sa devina principalul eveniment de acest tip din regiune, un punct constant in agendele industriei din Bulgaria, Grecia, Serbia, Ungaria, Romania, Moldova, Ucraina si asa mai departe. Nu foarte departe. Ne multumim cu Europa Centrala, de Est si... poate cea de Sud :)”

Mai jos cateva intrebari pe care i le-am adresat lui Dragos Stanca, si raspunsurile organizatorului care detaliaza pentru adplayers ce se afla in spatele cortinei evenimentului programat pe 6 si 7 iunie, la Bucuresti. Detaliii despre agenda si invitatii evenimentului le puteti gasi pe pagina unde, pe langa numele invitatilor si desfasurator, puteti face si rezervari.

adplayers. Care ar putea fi un top al primelor intalniri sau prezentari pe care le vezi de foarte mare interes pentru marketing si comunicare?

Dragos Stanca. Ma voi rezuma doar la punctele de interes pentru industria de media, comunicare, creatie - unde se afla cititorii tai. Cred ca din ziua 1 foarte important pentru oamenii de media este sa se puna la curent cu cele mai noi lucruri din zona campaniilor integrate tv si online a creativitatii in zona de video digital (nu mai conteaza atat de mult "impartirea" clasica" tv si online).

O privire in agenda atrage atentia asupra unor grei ai industriei care vin acolo, autori de campanii virale celebre, dar evident ca si experienta companiilor majore gen Youtube, DG Mediaming, HBO sau Discovery nu e de ignorat. Agenda este edificatoare: http://iceefest.com/agenda-day1.html.

Daca m-ati pune sa aleg o prezentare pe care as vrea sa o vad, aceea ar fi cea a lui Geoffrey Hantson de la Duval Guillaume Modem. Omul face lucruri senzationale in zona de branded content si prezentarile lui sunt un spectacol. Daca m-ati pune sa aleg doua prezentari, le-as alege aproape pe toate. Sincer, anul acesta "umplutura" este aproape zero. Nu voi fi ipocrit sa zic ca e zero.

adplayers. Pentru ce marci si ce bugete au avut pe mana spekerii?.

Dragos Stanca.Evident, vorbim de alte bugete. Sunt doar virale pentru care, afara, se cheltuieste o jumatate de milion de euro. Cei care vin reprezinta practic direct sau nu aproape toate grupurile mondiale de comunicare. Sper ca oamenii din agentii stiu asta mai bine, o lectura cu putina rabdare a agendei zilei 1 si 2 cu un click pe biografia fiecarui om cred ca e un exercitiu foarte util. Imi place cand aud colegi care spun ca am mutat Cannesul (n.r Cannes Lions) la Bucuresti. Mai e mult pana la un eveniment atat de bine pus la punct dar eu, sincer, sper ca vom ajunge acolo.

adplayers. Cati participanti asteapta ICEE Fest in cele doua zile de desfasurare si care este bugetul (aproximativ) de organizare a evenimentului?

Dragos Stanca.In acest moment avem 1.300 de participanti inregistrati in sistem. Mai sunt 48 de ore, de regula in ultimele 2 zile vine "valul". Sigur peste 1.500. Poate mai mult. In zona de conferinta. In zona expo lucrurile se schimba. Atat Orange cat si Microsoft comunica business to consumer si accesul in expo e liber pana duminica, inclusiv. Aici ne asteptam asadar la cel putin 2.500 de oameni, in fata de cei care vor veni la conferinte. E unul dintre motivele pentru care am deschis evenimentul si spre public, l-am dus in mall si comunicam "mai pe inteles". Un alt motiv este ca eu, unul, m-am saturat sa vad aceleasi chipuri la evenimentele de profil. Avem nevoie, ca industrie, de sange nou si proaspat si de coborarea din turnul de fildes.

Un astfel de eveniment costa, fara media, spre 150.000 de euro. Cu media inclusa suma creste mult, aici depinde insa si de ce deal-uri si colaborari se pun cap la cap si anul acesta am reusit sa ne facem destul de interesanti incat sa intram cu media cam peste tot, in toate mediile relevante - mai ales online dar nu numai, si tv si radio.

adplayers. Cat vreti sa acoperiti din sponsorizari si cat din taxa de intrare?

Dragos Stanca. La cum arata bugetele de advertising in Romania, azi, procentul este cam 50-50. Daca nu cumva mai mult din zona de bilete... E un eveniment care, la propriu, nu se poate desfasura fara public.

adplayers. Cateva nume de marci care sustin evenimentul

Dragos Stanca. Orange sustine acest proiect (demarat initial ca RoNewMedia) inca din 2008 - lucru rar intalnit, cred. Microsoft s-a alaturat acum cativa ani si a ramas. La acestia se adauga un numar mare de sponsori mai mici dar care, adunati, conteaza foarte mult si ne ajuta sa ducem acest proiect acolo unde ne dorim si anume sa devina principalul eveniment de acest tip din regiune, un punct constant in agendele industriei din Bulgaria, Grecia, Serbia, Ungaria, Romania, Moldova, Ucraina si asa mai departe. Nu foarte departe. Ne multumim cu Europa Centrala, de Est si... poate cea de Sud :) Modest.

Detalii despre eveniment si invitatii ICEEfest,


PUBLICITATE:
 
http://220km.net

В интеренете нашел полезный веб сайт , он описывает в статьях про Гонадотропин купить danabol-in.com