Cinema City aniverseaza 10 ani in Romania investind 6 Milioane de euro in multiplexul cu numarul 25
Luni, 20 Noiembrie 2017

Cinema City aniverseaza 10 ani in Romania investind 6 Mln. de euro in multiplexul cu numarul 25

adplayers.info

Cinema City – cel mai mare operator de cinematografe din Romania, parte din Cineworld Group, al doilea mare operator de cinema din Europa – aniverseaza 10 ani in tara noastra, deschizand cel de-al 25-lea multiplex din retea in Shopping City Galati, in urma unei investitii de aproximativ 6 milioane de euro, realizata de Cinema City impreuna cu NEPI Rockcastle, dezvoltatorul centrului comercial, anunta reprezentantii de relatii publice de la RAN Events

Dupa aceasta lansare importanta, compania planuieste in urmatoarele luni deschiderea celei de-a 5-a sali 4DX din Romania, in Cluj-Napoca, precum si a unui multiplex in Ramnicu Valcea.

„Inca de la inagurarea din 2007 a primului Cinema City, Mooky Greidinger, CEO-ul Cineworld, spunea ca, in urmatorii 10 ani, vom mai deschide in Romania 20 de locatiia declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City Romania.. „Anuntul sau indraznet a fost primit cu zambete de neincredere. Suntem acum in 2017, iar aceasta promisiune a fost nu doar implinita, ci si depasita. Astfel, 2017 reprezinta un an important pentru noi: odata cu lansarea noului multiplex din Galati, al 25-lea din retea, marcam si 10 ani de Cinema City in Romania”.

Sunt 10 ani pe care i-am dedicat tuturor iubitorilor de cinema, carora le-am adus mereu cele mai inovatoare tehnologii si formate (IMAX, 4DX, VIP), cele mai spectaculoase experiente de vizionare si cele mai asteptate filme. Am trait fiecare emotie de pe marele ecran alaturi de spectatorii nostri si ne dorim ca si pe viitor sa impartasim cu ei momente de neuitat”, a mai spus oficialul de marketing Cinema City.

Cinema City a crezut si crede in continuare in potentialul impresionant de crestere pe care il are piata din Romania si in oportunitatile de dezvoltare, mizand pe bucuria si placerea romanilor de a merge la filme. Conform rapoartelor anuale ale CNC, daca in 2007 numarul spectatorilor din cinematografele din Romania a fost de aproape 3 milioane, in 2016 el a crescut pana la peste 13 milioane. Astfel, investitiile Cinema City au contribuit constant si continuu la relansarea pietei de cinema din Romania, care a trecut prin momente dificile, dupa inchiderea multor cinematografe – majoritatea din reteaua de stat –, mai ales in orasele mai mici.

La 10 ani dupa deschiderea din 2007 a primelor doua multiplexuri Cinema City din tara noastra, si raspunzand unei cresteri importante a pietei de film din Romania prin deschiderea anuala de noi cinema-uri, Cinema City este prezent acum in 18 orase din Romania, prin 25 de multiplexuri, cu un numar total de 231 de sali si peste 41,400 de locuri, dominand peste jumatate din piata. Noul multiplex din Galati include 8 sali 2D si 3D, complet digitalizate, cu un total de 1,383 de locuri, precum si o zona de lounge & bar.

Cel mai mare operator de cinematografe din Romania, Cinema City face parte din Cineworld Group, al doilea mare lant de cinematografe din Europa. Compania are multiplexuri in 18 orase din tara: Bucuresti, Arad, Bacau, Baia Mare, Braila, Cluj, Constanta, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galati, Iasi, Piatra Neamt, Pitesti, Ploiesti, Suceava, Targu Jiu, Targu Mures si Timisoara. In total, Cinema City opereaza 25 de multiplexuri, cu 231 de sali si 41,444 de locuri.

Mai mult in Business, PR

 


PUBLICITATE:
 
details

in detail

bison cooler review